„Primim licența!”**

„Primim licența!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Acum două zile, situația Craiovei era tragică. Echipa era ca și retrogradată din cauza problemelor de licențiere, iar patronul Adrian Mititelu lansase un atac virulent la adresa primarului Solomon și a FRF.

De marți seară, însă, lucrurile au început să se schimbe radical. A fost întâi declarația fermă a lui Mititelu, care a garantat că problemele cu dosarul s-au rezolvat și că clubul va primi sigur mâine licența. „S-au rezolvat toate problemele legate de licențiere. Sunt convins sută la sută că vineri (n.r. – mâine) vom primi licența. Astfel nu o să mai fie nevoie să așteptăm pentru Comisia de Apel”, a spus patronul Craiovei. Afirmația lui era bazată pe câteva elemente noi pe care Universitatea le-a semnalat în legătură cu dosarul de licențiere. Ieri, doi oficiali ai clubului oltean, directorul de PR Vincețiu Neagoe și Dan Stălinescu, au fost la FRF, unde au prezentat câteva argumente solide în favoarea Științei. Aceste argumente, conform unor surse din cadrul FRF, schimbă complet situația, mărind considerabil șansele „juveților” de a obține licența încă de mâine.

Pace între Mititelu și Solomon?

Veștile bune pentru formația din Bănie nu se opresc aici. Războiul dintre Mititelu și primarul Antonie Solomon este pe cale să se încheie. Sunt deja discuții avansate pentru o împăcare istorică între Mititelu și primar, caz în care Știința va primi aproximativ un milion de dolari pentru 2009, jumătate din acești bani fiind prinși deja în bugetul orașului.
„Sperăm ca în câteva zile să cădem la pace și cu primăria, pentru a aborda în liniște acest final de campionat”, a declarat un oficial al clubului Craiovean.

„S-au rezolvat toate problemele, sută la sută vineri vom primi licența”
, Adrian Mititelu, finanțator U Craiova

10 zile are Craiova la dispoziție pentru a face apel, în cazul în care mâine primește un răspuns negativ de la Comisia de Licențiere

200 de mii de lei vor ajunge curând în contul clubului de la Consiliul Local, alte 200.000 fiind promise la rectificarea bugetară din toamnă
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gabriela Lucuțar a postat un VIDEO cu Silviu Prigoană, după înmormântarea lui. S-a viralizat rapid!
Gabriela Lucuțar a postat un VIDEO cu Silviu Prigoană, după înmormântarea lui. S-a viralizat rapid!
Fără să ezite! Cum l-a numit cea mai cunoscută jurnalistă sportivă din Kosovo pe Mircea Lucescu
Fără să ezite! Cum l-a numit cea mai cunoscută jurnalistă sportivă din Kosovo pe Mircea Lucescu
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă au răsunat în curtea cimitirului, înainte ca sicriul să fie coborât în groapă
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă au răsunat în curtea cimitirului,…
Ce decizie va lua UEFA în privința meciului România – Kosovo? FRF, răspunsuri ferme primite după abandonul kosovarilor
Ce decizie va lua UEFA în privința meciului România – Kosovo? FRF, răspunsuri ferme primite după abandonul kosovarilor
Kosovo a obţinut o victorie istorică, la o zi după scandalul din meciul cu România
Kosovo a obţinut o victorie istorică, la o zi după scandalul din meciul cu România
FOTO | Ultraşii albanezi şi-au dat în petec: au jignit România cu un mesaj agresiv, chiar înaintea meciului naţionalei
FOTO | Ultraşii albanezi şi-au dat în petec: au jignit România cu un mesaj agresiv, chiar înaintea meciului naţionalei
1.800 de lei ÎN PLUS la pensie, în decembrie 2024, pentru 400.000 de pensionari din România
1.800 de lei ÎN PLUS la pensie, în decembrie 2024, pentru 400.000 de pensionari din România
Bahmuțeanu și Dumitru Dragomir, circ în direct. Și-au aruncat cuvinte grele: Ești misogin, prost și îngâmfat / Hai sictir, javră!
Bahmuțeanu și Dumitru Dragomir, circ în direct. Și-au aruncat cuvinte grele: Ești misogin, prost și îngâmfat / Hai sictir, javră!
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Cod galben în București și mai multe județe. ANM anunță ceață densă și posibil polei, pe mai multe drumuri din țară
Cod galben în București și mai multe județe. ANM anunță ceață densă și posibil polei, pe mai multe drumuri din…
Alimentul MINUNE cu beneficii DUBLE! Protejează creierul și scade colesterolul
Alimentul MINUNE cu beneficii DUBLE! Protejează creierul și scade colesterolul
Ion Ţiriac a avut o apariţie şoc, alături de copilul său de suflet. Cum a fost surprins de camerele TV
Ion Ţiriac a avut o apariţie şoc, alături de copilul său de suflet. Cum a fost surprins de camerele TV
Cauza morții Andreei Cuciuc, fiica artistului Igor Cuciuc. Ce au descoperit medicii legiști la autopsie 😢
Cauza morții Andreei Cuciuc, fiica artistului Igor Cuciuc. Ce au descoperit medicii legiști la autopsie 😢
Muzica populară din România a pierdut o legendă. A fost cel mai iubit cântăreț
Muzica populară din România a pierdut o legendă. A fost cel mai iubit cântăreț
La ce oră începe România - Cipru? Meciul are loc pe Arena Națională, luni, 18 noiembrie 2024
La ce oră începe România - Cipru? Meciul are loc pe Arena Națională, luni, 18 noiembrie 2024
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Presa germană: FDP voia să iasă din coaliţie cu două luni înainte de căderea Guvernului
Presa germană: FDP voia să iasă din coaliţie cu două luni înainte de căderea Guvernului
Expiră uleiul de motor? Poți completa dintr-o sticlă desfăcută de multă vreme?
Expiră uleiul de motor? Poți completa dintr-o sticlă desfăcută de multă vreme?
Culiță Sterp și Daniela Iliescu s-au căsătorit în secret. Tânăra este însărcinată pentru a doua oară. Primele imagini de la nuntă
Culiță Sterp și Daniela Iliescu s-au căsătorit în secret. Tânăra este însărcinată pentru a doua oară. Primele imagini de la…
×